Uber

Mar 5, 2015

Miercuri 25 februarie s-a lansat Uber în România iar sâmbătă am reușit să încerc acest serviciu de care am fost super mulțumit.

Am pornit cursa din parcul Herăstrău până în Regie iar costul a fost de 15 lei. Am așteptat cam 11 minute până a venit mașina tocmai de la Universitate și ăsta este probabil cel mai mare minus că au foarte puține mașini. E o diferență foarte mare între Logan-urile de la Speed Taxi & Co. și totul la același tarif de 1,39 lei/km. Să nu mai zic de șofer care era îmbrăcat la sacou și extrem de amabil. Valentin, posesorul unui Peugeot 306, ne-a povestit că are un business propriu și s-a înscris la Uber pentru anumite bonusuri care se acordă la început. Din ce am înțeles șoferul primește 80% din valoarea cursei. Aplicația cam dădea rateuri pe pod la Basarab și chiar Valentin se plângea de ea și spera ca în viitor sa fie îmbunătățită.

Cel mai mult îmi place că nu mai trebuie să mă țigănesc cu taximetriștii la bani. Plata se face exclusiv online cu cardul atașat contului din aplicație.